10 beneficii ale mersului pe jos

Cum avem parte de o primăvară timpurie superbă, este și păcat să nu profităm de vremea blândă de afară. Vei fi surprins să afli cât de mult te ajută o simplă plimbare pe zi. Așa că, gata cu hibernarea și hai să ne încărcăm bateriile!

By Oana Vișenescu Published on 2016-02-22 in Lifestyle

1. Îți face inima mai puternică

Mersul pe jos poate fi un pion important în prevenirea afecțiunilor cardiace și a accidentelor vasculare. De asemenea, prin 30 de minute de plimbare zilnică se pot obține rezultate vizibile în scăderea colesterolului rău și creșterea valorilor colesterolului bun. Pentru a vă motiva și a aduce un plus de creativitate, puteți utiliza una dintre aplicațiile care contorizează numărul de pași parcurși într-o zi. Astfel, veți putea înregistra mult mai ușor progresul săptămânal.

 

 

2. Te ajută să slăbești

Orice formă de mișcare este binevenită în susținerea procesului de slăbire. În medie, la o sesiune de 30 de minute de mers pe jos, în ritm constant, se ard în jur de 100 de calorii. În câteva săptămâni veți putea vedea rezultate considerabile, fiind o formă de mișcare care se poate dovedi cu adevărat recreativă, mai ales dacă vă alegeți un partener care să vă destindă și să vă motiveze.

 

 

3. Îți sporește rezistența la efort

Printre numeroasele beneficii ale mersului pe jos se numără și creșterea rezistenței la efort, prin antrenarea organismului. Dacă vă stabiliți un program zilnic care să includă cel puțin 30 de minute de mers pe jos, veți putea observa cum după câteva luni vă veți simți mult mai siguri pe propria capacitate fizică. Este de asemenea o metodă de mișcare recomandată și pentru persoanele trecute de 60 de ani, pentru o îmbunătățire a rezistenței fizice în activitățile de zi cu zi.

 

 

4. Diminuează riscul de Alzheimer

Numeroase cercetări au demonstrat că mersul pe jos are un efect benefic asupra sănătății persoanelor vârstnice, prin îmbunătățirea circulației sanguine la nivel cerebral, diminuând considerabil riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer. Un studiu al Universității din Virginia a arătat că bărbații cu vârste cuprinse între 71 și 93 de ani, care au mers zilnic mai mult de jumătate de kilometru, și-au redus la jumătate riscul de demență și de Alzheimer, față de cei care au mers mai puțin sau deloc. Cum demența afectează unul din 14 oameni trecuți de 65 de ani, și unul din 6 oameni trecuți de 80 de ani, mersul pe jos este o adevărată binecuvântare.

 

 

5. Îți oferă doza necesară de vitamina D

Vitamina D mai este denumită popular și vitamina soarelui, extrem de vitală pentru funcționarea normală a organismului. O cantitate optimă de vitamina D menține sănătatea sistemului osos, fiind în același timp un aliat al sistemului imunitar. Dacă mergem pe jos în fiecare zi cel puțin 15 minute, organismului îi este suficient pentru a-și reface rezervele de vitamina D, prin contactul cu razele soarelui.

 

 

6. Îți îmbunătățește starea de spirit

În situația în care simțiți că vă lipsește pofta de viață sau prezentați diferite forme de depresie sau anxietate, mersul pe jos poate face minuni. Plimbările zilnice în aer liber sunt un remediu excelent, activitatea fizică ajutând la eliberarea de endorfine, numite și moleculele fericirii. De altfel, cercetările arată că adulții cu depresie care au mers 30-45 de minute pe jos, zilnic, timp de 12 săptămâni, au prezentat o ameliorare vizibilă a simptomelor caracteristice bolii.

 

 

7. Te învață să respiri corect

Atunci când mergem pe jos, într-un ritm constant, nivelul respirației crește, permițând oxigenului să circule mult mai rapid prin fluxul sanguin. Astfel, organismul își reface rapid stocul de energie, dobândind în timp o mai bună capacitate de vindecare a diferitelor boli sau afecțiuni.

 

 

8. Previne osteoartrita

Printr-un program zilnic de mers pe jos, de cel puțin 40 de minute, persoanele care prezintă afecțiuni la nivelul oaselor, precum osteoporoza sau osteoartrita, pot avea parte de o îmbunătățire a simptomelor, de multe ori dureroase. Prin activități fizice regulate se poate întreține sănătatea oaselor, prin dezvoltarea unor genunchi rezistenți, reducându-se durerile articulare, umflarea picioarelor și rigiditatea generală a corpului.

 

 

9. Te energizează

De cele mai multe ori, ne lăsăm pradă activităților zilnice, care ne ocupă cea mai mare parte din timp, seara organismul rămânând cu foarte puține resurse de energie. Această situație poate fi schimbată rapid, prin strecurarea în program a 30 de minute de mers pe jos, de preferat după prânz, pentru a beneficia de mai multă energie în partea a doua a zilei. Astfel, organismul are parte de o mai bună circulație a oxigenului în sânge, rezultatul fiind un nivel ridicat de energie și optimism.

 

 

10. Ameliorează durerea

Cu toate că poate părea ciudat, cercetările în domeniu au arătat că mersul pe jos diminuează considerabil durerile asociate artritei. Mișcarea de orice tip este esențială în sesiunile de recuperare fizică și de îmbunătățire a rezistenței și coordonării corpului.  

 

Sursă foto 1 

Sursă foto 2